Limba mea cea mută

În acest an s-au împlinit 28 de ani de când Găgăuzia a obținut autonomie în cadrul Moldovei. Evenimentul a fost precedat de tentativele acestei regiuni sudice de a-și revendica independența, tentative care au degenerat într-un conflict grav cu autoritățile centrale. Problemele au putut fi soluționate fără vărsări de sânge. Astfel, la 23 decembrie 1994, Parlamentul Moldovei a adoptat Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri), care a atribuit regiunii drepturi în calitate de autonomie. Regiunea are propriul conducător pe care îl și alege, Bașcanul, propriul Guvern, care este Comitetul Executiv, propriul Parlament, adică Adunarea Populară.

În autonomie funcționează trei limbi oficiale: cea de stat, adică moldoveneasca (care mai este numită şi română), găgăuza și rusa. De altfel, Găgăuzia este unul din puținele exemple de reglementare pașnică a conflictelor în spațiul postsovietic: părțile au fost la un pas de o confruntare armată, totuși au reușit să o evite.

La începutul anilor 90, găgăuzii, care în prezent numără un pic peste 100 de mii de persoane, și-au dorit nu doar independență politică, ei luptau și pentru păstrarea identității prin dezvoltarea culturii și, evident, a limbii găgăuze. Paradoxal, dar, obținând-și autonomia, găgăuzii s-au confruntat cu o problemă: ceea pentru ce au luptat ei de fapt dispare. În primul rând, acest lucru se referă la limba găgăuză (face parte din grupul limbi oghuze, ramura de sud-vest a limbilor turcice, este mai apropiată de limba tătarilor din Crimeea, turcă și azeră).

De problema lingvistică a găgăuzilor sunt preocupate chiar și autoritățile centrale, deși relațiile autonomiei cu acestea nu sunt de departe roz. Maia Sandu, Președinta Moldovei, pe care cei din regiune n-o prea au la inimă, a menționat în cadrul vizitei sale la Comrat (capitala Găgăuziei) întreprinse în septembrie următoarele: „Una dintre sarcinile principale ale creării autonomiei în 1994 a fost păstrarea identității lingvistice și naționale a găgăuzilor și revigorarea culturii găgăuze. Din păcate, această sarcină nu a fost îndeplinită până în prezent”.

În cei 28 de ani de existență a autonomiei, în regiune n-a apărut nicio școală găgăuză, majoritatea obiectelor sunt predate aici în rusă, iar pentru studierea limbii materne sunt alocate patru ore pe săptămână. Potrivit unui sondaj, desfășurat pe teritoriul Găgăuziei în anul 2020, doar 4% din găgăuzi își doresc ca copiii lor să studieze în găgăuză. Limba găgăuză este inclusă în „Atlasul limbilor amenințate cu dispariția” al UNESCO.

De fapt, sună ca o sentință.

Bilingvismul din familie

M-am născut şi am crescut la Comrat, într-o familie unde ambii părinţi cunosc găgăuza şi chiar comunică între ei în această limbă. Buneii mei, la fel, cunosc găgăuza. Vorbesc în această limbă mereu şi cu toată lumea, din motiv că în rusă le vine greu să se exprime.

Am urmat o şcoală unde găgăuza era predată din clasele primare, câte patru ore pe săptămână. Deja în școală s-au făcut resimţite dificultățile. Fiind într-a noua, am fost nevoită să mă înscriu la ore de turcă pentru a mă pregăti de examenul de stat la limba găgăuză. Orele suplimentare m-au ajutat să-mi îmbunătăţesc gramatica – lucrul de bază pentru a susţine examenul.

La scoală, din varii motive, găgăuza mi-a fost predată pe rând de trei profesori, totuşi absolvind clasa a XII îmi puteam descrie cunoştinţele în felul următor: înţeleg, dar nu vorbesc. Mai mulţi colegi de-ai mei de clasă au absolvit şcoala având cunoştinţe bune de gramatică, dar neavând abilităţi de comunicare în limba maternă.

Motive ar fi mai multe. Printre acestea este și faptul că cea mai populară limbă din Găgăuzia este rusa, deși, pe lângă aceasta, moldoveneasca (sau româna) și găgăuza, la fel, sunt limbi oficiale.

Ana Boconchinoi din Comrat are doi copiii. Ea cunoaște bine găgăuza, dar spune că nu vrea să-și impună fiii să vorbească în limba maternă. „Copilul la școală învață niște noțiuni ușoare, cuvintele, culorile în găgăuză. El aude limba, dar personal n-o folosește. Eu însă nu vreau să-mi impun copiii să învețe găgăuza”, recunoaște Ana. Ea mai spune că nu există o necesitate prea mare să înveți asiduu găgăuza într-o comunitate vorbitoare de rusă.

Familia Aladov este un exemplu generic care demonstrează cum limba găgăuză se pierde în neant, dispare, practic văzând cu ochii, de la o generație la alta. Decana de vârstă a acestei familii numeroase este Ana Aladova de 78 de ani. Ea comunică preponderent în găgăuză, or gândește anume în această limbă. Copiii Anei vorbesc cu dânsa în găgăuză, totuși cu proprii copii preferă să comunice în rusă. Și dacă nepoții Anei înțeleg limba maternă, dar îi răspund bunicii în rusă, atunci strănepoții deja au nevoie să le fie traduse în rusă cele spuse de străbunică în găgăuză.

„Copii mei vorbesc cu copiii lor doar în rusă, deşi eu în familie întotdeauna încerc să vorbesc în găgăuză. Nepotul meu de 23 de ani nu vorbeşte deloc găgăuza şi nici n-o înţelege. Nepoţica, care are tot 23 de ani, învaţă găgăuza abia acum. Strănepoţii în general nu pricep vorba noastră”, ni se confesează Ana Aladova.

Protagonista noastră are trei copii. Cu fiica mai mare, născută în 1964, părinţii comunicau doar în găgăuză, astfel că ea nu ştia rusa când a mers la şcoală. „Fiica mai mare n-a frecventat grădiniţa, noi în familie vorbeam cu dânsa doar în găgăuză. Fiul mijlociu la grădiniță era impus să vorbească rusa. Din acest motiv, în 1980, noi în familie am început să comunicăm în rusă. Mezina însă a învățat găgăuza în Turcia unde a mers la muncă când deja era matură”, ne spune Ana Aladova.

Cazurile când în familiile de găgăuzi maturii comunică între ei în găgăuză, iar copii în rusă nu sunt singulare. Tot mai puţine familii aleg să comunice cu copii lor în limba maternă, respectiv, tot mai puţini copii vorbesc găgăuza.

„Avem mai multe exemple când în familie copilul mai mare are 17 ani şi el vorbeşte găgăuza, pe când cei mai mici deja nu mai ştiu limba. Dacă ratăm această generaţie de copiii mai mici atunci va creşte o generaţie care deja nu va mai vorbi găgăuza”, ne atenţionează Güllü Karanfil, doctor în filologie, specialist în domeniul limbii găgăuze.

Güllü Karanfil este de părerea că autorităţile locale sunt cele care ar trebui să vină cu un exemplu. Totuşi, funcţionarii, în timpul discursurilor publice, aleg preponderent să vorbească rusa. Comitetul Executiv şi Adunarea Populară din Găgăuzia îşi desfăşoară şedinţele în rusă. „Toţi iau aminte la limba vorbită de cei de sus. În ce limbă vorbesc autorităţile în aceeaşi limbă preferă să vorbească şi lumea în familii”, accentuează Güllü Karanfil.

Ceva nu merge în sistem

Şcolile şi grădiniţele de copii din Găgăuzia reflectă tendinţa generală. În ultima perioadă, în şcoli se fac tentative de a extinde aria de aplicare a limbii găgăuze şi este introdusă predarea unor obiecte în găgăuză. Bunăoară, orele de educaţie plastică, educaţie tehnologică şi cele de educaţie fizică în mai multe şcoli din autonomie au loc în limba maternă. Totuși în școli, dar și în grădinițele de copii din Găgăuzia comunicarea este preponderent în rusă.

Potrivit afirmaților experților, limba găgăuză a început să dispară încă în perioada URSS. Abia în anul 1959, în şcoli au fost deschise primele clase primare cu predare în găgăuză. Totuşi acest lucru nu a durat. Trei ani mai târziu, statul a interzis predarea limbii găgăuze în şcoli şi a recomandat insistent ca comunicarea cu copii să aibă loc doar în rusă.

„Această perioadă, mă refer la anii 60-70, ar putea fi considerată de cotitură în dezvoltarea limbii găgăuze. Din cauza acestei perioade, acum copiii mai mici de 10 ani nici chiar în sate nu mai vorbesc găgăuza”, opinează Güllü Karanfil.

În 1986 a fost lansată mişcarea pentru renaşterea limbii găgăuze. Pe atunci limba era studiată opţional, iar 3-4 ani mai târziu a început editarea manualelor, după care găgăuza a început să fie predată în şcoli.

Totuşi situaţia este dificilă din cauza că manualele de limbă găgăuză sunt elaborate prezumându-se că copii deja cunosc limba, respectiv curricula şcolară adeseori prea complicată şi nu corespunde nivelului real de cunoştinţe al elevilor. „Programul de studiere a limbii găgăuze este conceput pentru limba de predare. Iar pentru că la noi în instituțiile școlare limba de predare este rusă, acest program este foarte dificil. Copii noștri din a X – XII-a urmează un program potrivit mai mult pentru studiile de masterat”, spune Irina Constantinova, directoarea Centrului de Cercetări Științifice.

Natalia Cristeva, șefa Direcției Generale Educație din Găgăuzia, ne spune că în prezent, instituția încearcă să simplifice programul și să introducă modificări în metodologia de predare a limbii găgăuze în școli. „Anul trecut am elaborat o curriculă nouă pentru clasa I și clasa a IV. Aceasta, de fapt, este bazată pe competențele de comunicare. Avem obiectivul mai întâi să dezvoltăm vorbirea, să învățăm copii să vorbească”, precizează ea.

Natalia Cristeva menționează că noua curriculă deja este introdusă în cinci instituții educaționale din autonomie. Dacă această metodă va funcționa conform aşteptărilor atunci autorităţile vor solicita, deja la nivel naţional, ca metodologia de studiere a limbii găgăuze să fie modificată astfel încât în primii patru ani atenţia să fie concentrată pe găgăuza vorbită şi abia după să înceapă studierea detaliată a gramaticii. Experimentul abia a început, iar primele rezultate vor fi evidente peste câţiva ani.

Calea salvatoare

În autonomie au fost întreprinse şi tentative la nivel legislativ de a introduce un set de măsuri pentru conservarea limbii găgăuze în regiune. În urma discuţiilor la subiectul conservării limbii, finalmente, deputaţii în Adunarea Populară din Găgăuzia (Parlamentul regional) au elaborat Legea cu privire la extinderea arealului de aplicare a limbii găgăuze. Acesta prevede alocarea de finanţări adiţionale pentru teatrele locale, sistemul educaţional, centrul ştiinţific şi televiziunea regională. În plus, au fost înaintate solicitări autorităţilor să vorbească public în limba maternă.

„«La ce bun să fie studiată găgăuza, la ce le va folosi ea copiilor noştri?». Această întrebare nu exista la momentul când era creată autonomia. Problema lingvistică a apărut din cauza că politica privind limba găgăuză nu a fost promovată chiar de la începutul existenţei autonomiei. Din acest motiv găgăuza devine practic o limbă alogenă”, ne explică Ecaterina Jecova, care se numără printre autorii acestei legi.

Elaborarea legii a durat cca un an. După mai multe discuţii aceasta a fost adoptată, iar la 26 octombrie 2018 a intrat în vigoare. Potrivit Ecaterinei Jecova, acest act normativ a fost prima şi unica lege care presupune alocarea de finanţări pentru dezvoltarea limbii şi stipulează că toate instituţiile din autonomie vor populariza limba găgăuză prin diverse mijloace.

Legea cu privire la extinderea arealului de aplicare a limbii găgăuze prevede finanțarea teatrelor găgăuze. Actorii beneficiază de un adaos salarial în mărime de nu mai puţin de 100% din salariul de funcţie. Teatrele, la rândul lor, se obligă să monteze cel puţin două spectacole în limba găguză pe an şi să evolueze în toate localităţile din autonomie.

În temei, legea se referă la instituţiile educaţionale. Astfel, în limba găgăuză în școli sunt predate două obiecte alese de instituție însăşi dintr-o listă prestabilită care include educaţia fizică, educația muzicală, educația tehnologică și educaţia plastică. Profesorii care predau în limba maternă beneficiază și ei de adaosuri salariale.

Legea stipulează şi crearea unui fond pentru salvarea limbii găgăuze, în acesta urmând să fie transferate nu mai puţin de 2% din veniturile proprii ale Găgăuziei. Totuşi, după adoptarea legii, autorităţile ori au subfinanţat, ori au propus reducerea finanţării. De exemplu, în bugetul autonomiei pentru anul 2022, potrivit ediţiei laf.md din Găgăuzia, autorităţile locale intenţionau iniţial să prevadă doar 800 de mii de lei (€38,8 mii) pentru ca finalmente să prevadă 5,7 mil. lei (€276,3 mii), sporind astfel finanţarea până la nivelul minim stipulat în lege.

La patru ani de la intrarea legii în vigoare, situaţia lingvistică este evidentă: limba găgăuză în Găgăuzia nu domină nici pe dimensiunea vizuală, nici pe cea verbală. Denumirile străzilor în orașe și sate sunt inscripționate în rusă ori română, panourile publicitare și inscripțiile, la fel, sunt făcute în rusă și română.

Compania publică de televiziune și radio din Găgăuzia GRT emite în cele trei limbi oficiale, totuși, potrivit legislației, 70% din emisie ar urma să fie asigurată în limba găgăuză. Portalul de știri al companiei publice funcționează în două limbi – rusă și găgăuză. Mai există un portal de știri – cel al unicului ziar de limbă găgăuză Ana Sözü („Cuvântul matern”) care apare o dată pe lună. Toate celelalte portaluri informaționale din Găgăuzia își desfășoară activitatea în rusă.

Chestiunea limbii nu este doar una umanitară. „Am creat autonomia pentru a dezvolta și conserva limba. Copii noștri deja nu vor mai vorbi în găgăuză cu propriii lor copii. Astfel, limba ar putea dispărea, după care, peste vreo 20 de ani, ar putea dispărea și autonomia”, ne spune Güllü Karanfil.

Ecaterina Jecova este de acord cu experta în filologie. „Sensul de bază al autonomiei rezidă în limbă, dezvoltarea culturii și identității găgăuzilor. Fără limbă nu va exista nici autonomie. Acest lucru ar trebui să-l înțelegem”.

Totuşi, dacă acum 28 de ani găgăuzii încercau să obțină, în urma conflictului cu Chișinăul, un statut special pentru regiune în componența Moldovei, atunci în prezent, pentru a-și păstra limba maternă, ei deja urmează să lupte cu ei înşişi. Iar această luptă se dovedește adeseori cea mai dificilă.