Un popor pe cale de dispariţie

În septembrie – octombrie 2023, în Moldova este desfăşurat recensământul de probă al populaţiei. Este o formă de simulare în condiţii maxim reale a unui exerciţiu care va avea în anul 2024 – recensământul propriu-zis. Pentru mulţi acest lucru pare ciudat, or lumea nu înţelege prea bine ce înseamnă un recensământ din motiv că ultimul a fost desfăşurat în Moldova acum aproape un deceniu, adică în mai 2014, iar datele obţinute atunci au fost supuse criticilor. A fost un motiv de blam şi numărul mare de populaţie rămas pe dinafara evidenţei, mai ales în capitală, la Chişinău. În fond, la moment acest lucru nu mai este atât de relevant.

Potrivit legii, un recensământ adevărat urmează a fi organizat în Moldova nu mai rar decât o dată la zece ani, respectiv, nu mai târziu de luna mai a anului 2024 trebuie să fie desfășurat un nou recensământ. Mulți au uitat de acest lucru, dar este foarte posibil că rezultatele noului recensământ din Moldova vor fi un șoc pentru societatea moldovenească.

Moldova este unul din lideri printre țările europene la capitolul reducerea numărului populației. Dacă este să apelăm la termeni mai simpli, motivele de bază ale acestei situații sunt bilanțul negativ al sporului natural (coraportul dintre natalitate și mortalitate), adică numărul celor născuți este mai mic decât al celor decedați (în interiorul acestui bilanț negativ există o problemă ce ține și de nivelul redus al natalității, și de nivelul înalt al mortalității), precum și, evident, soldul migrațional negativ, ceea ce înseamnă că din țară pleacă mai multe persoane decât sosesc sau revin.

Astfel, cele „trei balene negre” ale demografiei moldovenești sunt nivelul redus de natalitate, nivelul sporit de mortalitate și nivelul deplorabil de înalt al emigrării permanente.

Cum ne-am pomenit în această situație?

În Moldova nu a mai rămas niciun oraș, inclusiv Chișinăul, unde ar exista un spor natural pozitiv al populației, chiar și la nivelul valorii statistice minime (de obicei, vorbim în acest context de 0,1% din populație). Astfel, rata de reducere a populației la Chișinău a fost de 3% în raport cu anul precedent, iar în „capitala de nord”, orașul Bălți a constituit 8% în raport cu anul precedent. Totuși, în cazul orașelor Chișinău și Bălți, o anumită parte a populației este substituită din contul migrației interne a populației din alte raioane, în timp ce celelalte orașe din țară nu se pot lăuda cu o astfel de facilitate, ele fiind afectate și de bilanțul negativ dintre natalitate și mortalitate, și de emigrarea populației, în timp ce numărul celor sosiți în acest caz este insignifiant.

O excepție constituie doar raionul Ialoveni, mai exact partea lui de nord-vest, precum și orașul Ialoveni însuși, care deja au devenit parte a Chișinăului. La Ialoveni este înregistrat un aflux de populație care pleacă conștient de la Chișinău formând un flux de migrațiune circulară clasică în suburbie și înapoi.

Nordul Moldovei este mai sărac decât sudul, astfel că acolo populația se reduce mai rapid. Rata medie de depopulare în raioanele de nord, cu excepția Bălțiului, este de cca 12,75%, printre raioanele de sud ale țării rata respectivă este mai redusă, indicatorii însă, la fel, nu sunt îmbucurători, constituind cca 8%. Totodată, bunăoară, în raionul Cimișlia valoarea respectivă este de 11%.

Finalmente, anume din cauza nivelului înalt al mortalității în categoria de vârstă de peste 40 de ani și a decalajului mare între durata de viață a bărbaților și femeilor numărul populației în Moldova se reduce chiar și fără impactul emigrării.

Diferența dintre nivelul de natalitate și cel de mortalitate este numită sporul natural al populației, acesta fiind pozitiv când natalitatea este mai înaltă decât mortalitatea, iar dacă natalitatea este mai joasă decât mortalitatea atunci vorbim despre un spor natural negativ. Deja de mai bine de cinci ani, din 2017, în Moldova este înregistrat un spor natural negativ al populaţiei. Bunăoară, în anul 2021 numărul nou-născuţilor vii (în aceste date statistice nu sunt incluşi copii care s-au născut morţi ori care au decedat în procesul de naştere) a constituit un pic peste 29 de mii, iar în anul 2022 pe lume au venit deja doar 27 de mii de nou-născuţi vii, numărul lor reducându-se cu 8% în doar un singur an.

Numărul persoanelor decedate în anul 2021 a fost cu mult mai mare, de 45 de mii (totuşi este cazul să ţinem cont aici şi de impactul pandemiei de COVID-19). Deci, diferenţa dintre numărul nou-născuţilor vii şi numărul celor decedaţi a fost de minus 16 mii de persoane în anul 2021.

În anul 2022, impactul pandemiei deja nu mai era resimțit, iar numărul celor decedaţi s-a redus, fiind de cca 36 de mii de persoane, totuşi, finalmente, diferenţa dintre numărul nou-născuţilor şi al decedaţilor oricum a fost de peste 9 mii de persoane. De altfel, acest indicator creşte constant şi fără impactul pandemiei.

Moldova face parte din categoria ţărilor europene cu un nivel destul de înalt de mortalitate şi cu o durată de viaţă nu prea mare. Problema de bază ține de decalajul enorm dintre durata medie de viață a bărbaților și femeilor din Moldova. În medie, pe parcursul ultimilor cinci ani, decalajul în cauză rămâne neschimbat, astfel că un bărbat în Moldova trăiește, de regulă, cu 8,5 ani mai puțin decât o femeie. De altfel, rata mortalității printre bărbați sporește brusc odată cu atingerea vârstei de 40 ani, iar tendința în cauză practic nu se modifică.

Rata mortalității printre nou-născuți și copii în Moldova se reduce constant cu fiecare an, aceasta fiind una din puținele tendințe demografice cu adevărat pozitive.

Ar fi o problemă și durata redusă de viață care crește mult mai lent decât în alte țări europene. În anul 2022 speranța de viață în Moldova a fost de 71,4 de ani, pe când, spre exemplu, în țara vecină, România, a constituit 76,4 de ani, în Bulgaria a fost de 75,5 de ani, în Macedonia de 76,1 de ani, în Serbia de 76,3 de ani. Dacă e să comparăm acest indicator cu țările unde sfera socială și cea a sănătății sunt mult mai dezvoltate, atunci discrepanța va fi și mai mare, în plus, aceasta se mărește constant, ceea ce este și mai grav. Bunăoară, în Franța, speranța medie de viață în anul 2022 a fost de 82,3 de ani, în Germania de 81,7 de ani.

Vârsta medie a populației în Moldova constituie 40,3 de ani. Totodată, aproximativ în anul 2040, persoanele cu vârsta de 50 de ani și mai mult vor constitui, cu o mai mare doză de probabilitate, 50% din numărul populației prezente în Moldova, pe când, în medie în țările UE această rată de îmbătrânire este așteptat să fie atinsă aproximativ către anul 2060 ori mai târziu.

Potrivit totalurilor pentru anul 2022, bilanțul negativ între nivelul de natalitate și cel de mortalitate a fost de minus 9,1 mii de persoane. Este mult mai puțin decât conform totalurilor anului 2021 când bilanțul total a constituit minus 16,1 de mii. Totuși, în acest caz, Moldova, la fel ca alte țări, a suportat pierderi suplimentare în urma pandemiei de COVID-19 care a afectat planeta, consecințele negative ale acesteia consumându-se doar abia spre sfârșitul anului 2021.

Emigrarea a atins cote dezastruoase

Potrivit totalurilor anului 2021, rata emigraţiei nete în Moldova a constituit minus 45,4 de mii de persoane. În conformitate cu totalurile pentru 2022, emigraţia netă a fost de minus 43 de mii de persoane. Iar în perioada 2014-2022, doar în urma emigrării, numărul populaţiei s-a redus cu 317,1 de mii de persoane. Totuşi în acest context este important să ţinem cont de faptul că pandemia de COVID-19 a avut impact nu doar asupra creşterii temporare, dar bruşte a mortalităţii, dar şi asupra reducerii temporare a oportunităţilor de emigrare.

Astfel, în anul 2020 au decedat aproape 10 mii de persoane, dar au plecat doar 7,2 mii de persoane. Dacă nu am ţine cont de impactul consecinţelor pandemiei, acest indicator ar putut fi considerat unic pentru toată istoria fenomenului emigrării din Moldova.

Şi ar mai fi ceva. În afară de ratele de emigrare este relevant şi faptul că majoritatea acestor sute de mii de persoane plecate sunt cele care la momentul când au părăsit ţara aveau între 20 şi 34  de ani. De altfel, şi acest context se schimbă treptat. Asftel, bunăoară, în anul 2020, cei mai mulţi dintre cei plecaţi erau adolescenţi şi tineri cu vârsta de 15-20 de ani. Pe lângă faptul că persoanele în cauză sunt forţa motrice de bază a proceselor economice, este evident şi un alt aspect care de multe ori este ignorat sau nu este luat în calcul. Pe lângă forţa de muncă, putere, abilităţi, potenţialul intelectual etc. pe care le pot oferi, practic toate aceste persoane mai sunt şi viitori părinţi.

Totodată, la capitolul indicatorii medii de fertilitate (numărul mediu de copii născuţi de o femeie de vârstă fertilă) Moldova, având un indicator de 1,8, se află pe primele locuri în topurile care includ toate ţările europene. Acest lucru însă nu este un motiv prea mare de încurajare anume din cauza ratelor enorme de migraţie, adică din cauza exodului unui număr mare de femei care fizic ar putea avea copii în viitor.

„Nivelul de aur” de 2,1 copii per femeie care, teoretic permite menţinerea numărului populaţiei la un nivel constant, în prezent nu este atestat în niciuna din ţările UE sau din ţările candidate pentru aderare la UE, iar în partea neasitatică a fostei URSS acest indicator este înregistrat în doar o singură țară, Georgia (2,1), însă, cel mai probabil, și acolo valoarea în respectivă se va reduce deja în anul viitor. În plus, Georgia, la fel ca Moldova, este și ea afectată de un amplu fenomen al emigrării.

Situația este de așa natură că majoritatea copiilor născuți peste hotare, chiar și în familiile unde ambii părinți au cetățenie moldovenească, vor reveni în Moldova în temei în calitate de turiști sau în vacanțe la bunei ori doar pentru a vedea locurile unde s-au născut și au crescut părinții lor.

Totoodată mulți dintre tinerii plecați își vor păstra cetățenia moldovenească, cel mai curând, până la sfârșitul vieții. Doar dacă țara lor de adopție nu impune o politică extrem de dură ce ține de cetățenie. La fel, dreptul formal de a obține cetățenie moldovenească îl au toți copiii dacă cel puțin unul dintre părinții lor are cetățenia Moldovei. Totuși toate aceste acte, chiar dacă vor fi eliberate, nu vor fi decât niște statistici irelevante pentru Moldova însăși.

Problema forței de muncă

Plângeri de genul că „oamenii nu vor să muncească” ori „deja nu mai are cine să muncească” pot fi auzite practic din gura fiecărui al doilea angajator sau proprietar de afacere în Moldova. Mai ales dacă este vorba nu despre birouri, ci despre entități de producere, iar ultimele nu sunt amplasate în raza orașului Chișinău.

În astfel de proiecte, salariul mediu pentru munca fizică ce nu solicită o calificare specială constituie 8000-10 000 de lei moldovenești (€420-520). Pentru personalul calificat cu experiență retribuția este mai mare, oscilând de obicei la nivelul de 14 000-18 000 de lei moldoveneşti (€730-930), dar şi cerinţele în acest caz sunt semnificativ mai mari. Oricum, recrutarea de angajaţi fără absolut nicio calificare rămâne o mare provocare.

Mulţi producători locali, bunăoară, micile fabrici de textile, organizează curse speciale de autocare care aduc angajații la muncă și îi transportă înapoi. Uneori aceste mijloace de transport fac și câte 35-40 de km într-o singură direcție.

Pentru mai multă claritate vom nota că de la Est la Vest teritoriul Moldovei se întinde, în medie, pe o distanță de cca 150 km, iar de la Nord la Sud pe o distanță de cca 350 km. Acest exemplu demonstrează excelent una din cele mai mari probleme la capitolul numărul populației în țară. Este vorba despre problema forței de muncă, adică a numărului de persoane care fizic ar fi capabile să muncească.

În general, numărul de persoane apte de muncă la finele anului era estimat la 890 de mii de persoane, dintre care doar 27 de mii erau șomere.

Majoritatea angajatorilor din Moldova nu sunt preocupați de sociologie, demografie ori migrație. Ei doar încearcă să găsească, așa cum pot, o soluție pentru situația creată. Cel mai des recurg în acest sens la atragerea muncitorilor migranți din alte țări, în primul rând din Asia Mijlocie.

Motivele sunt absolut raționale. Poate chiar cinice. Nivelul mediu de retribuție în Uzbekistan exprimat în lei moldovenești este de cca 5000 (€260), iar în Tadjikistan constituie și mai puțin, cca 3800 (€198). Sporul natural pozitiv al populației care rămâne constant unul înalt în condițiile unei economii precare nu le permit oamenilor din acele țări să-și găsească un loc de muncă cu așa un salariu. În Moldova astfel de locuri de muncă există, existând și o cerere pentru brațele de muncă.

În plus, cursul rublei rusești care, cu regularitate, scade, precum și tentativele autorităților ruse de a implica migranții de muncă în războiul din Ucraina sau în activitățile de muncă pe teritoriile ucrainești ocupate nu încurajează cetățenii acestor țări să aleagă Rusia în calitate de destinație pentru migrație.

Pe când Moldova menține un regim fără vize practic cu toate țările din Asia Mijlocie, în afară de Turkmenistan, iar angajatorii moldoveni nu au, din motive clare, mari obiecții față de nivelul de cunoaștere a limbii ruse de către muncitorii sosiți.

De altfel, unii patroni încearcă să profite de situație angajând muncitori străini fără a perfecta actele în cauză, totuși în orașele mici și în sate astfel de muncitori cu greu pot trece neobservați, iar amenzile pentru angajare ilegală au sporit, astfel că mulți deja sunt dispuși să facă angajările oficial. De regulă, pentru aceasta este suficient un contract de muncă cu un salariu de 11 000 de lei moldovenești (fie și brut), ceea ce permite obținerea dreptului de ședere provizorie cu scop de muncă.

Pentru un număr tot mai mare de angajatori această soluție devine o ieșire evidentă din impas. În plus, în provincia marcată de lipsuri și sărăcie, xenofobia nu este deloc la ea acasă. Toți știu, spre exemplu, că o întreprindere lansată, chiar dacă acolo sunt angajați venetici, va asigura reparația drumurilor din regiune, va presupune deschiderea câtorva magazine noi, localnicii vor putea oferi muncitorilor spații de locuit în chirie etc.

Iată de ce problema ce ține de atragerea populației apte de muncă și problema ce ține de reducerea numărului populației sunt lucruri diferite. Să atragi niște muncitori temporari pentru un proces de producere, pentru un termen de un an sau chiar de câțiva, nu este prea dificil, mai ales dacă faci abstracție de stereotipurile despre „cea mai săracă țară europeană”. Este mult mai dificil să soluționezi problema ce ține de reducerea numărului populației în general.

Cum stau lucrurile în Transnistria?

Statisticile oficiale colectate de Biroul Național de Statistică, din anul 2006 nu oferă niciun fel de informații despre situația demografică din Transnistria, astfel că toate datele evocate în prezentul articol nu se referă la populația din teritoriul care, de facto, nu este controlat de autoritățile moldovenești. De atunci acolo nu au fost desfășurate careva studii independente și separate.

Totuși, în anul 2004 și în anul 2005, administrația transnistreană autoproclamată a organizat și a desfășurat două recensăminte proprii ale populației.

S-a anunțat că pe teritoriul regiunii, în anul 2015 locuiesc un pic peste 475 de mii de persoane, totuși acești indicatori sunt de o calitate dubioasă, or nu au fost oferite niciun fel de baze de date pentru evaluări. În medie, la începutul anului 2023, numărul populației în Transnistria este estimat la 305-310 de mii de persoane, dintre care cca o treime locuiesc la Tiraspol și cca un sfert în orașul Bender (Tighina).

Este dificilă evaluarea situației social-demografice în lipsa accesului la date detaliate, totuși putem constata că în această regiune viteza cu care are loc depopulare este și mai înaltă decât pe malul drept al Nistrului.

Pronosticuri și probabilitate

Potrivit pronosticului demografic realizat de către experţii Centrului de Cercetări Demografice, cel mai probabil scenariu (mediu) pentru viitorul apropiat ar presupune reducerea numărului populaţiei până la nivelul de 1,925 mil. de persoane până în anul 2040, adică cu 28,2%.

De altfel, mai există scenariul negativ şi cel pozitiv. În cazul celui negativ, numărul populaţiei va scădea la 1,755 mil. de persoane până în anul 2040 sau cu 34,5%. În cazul celui mai pozitiv (real, dar cel mai de bun din toate cele probabile sub aspect matematic), reducerea numărului populaţiei se va opri la nivelul de 2,095 mil. de persoane până în anul 2040 sau se va reduce cu 21,5%.

Scenariul care ar presupune că numărul populaţie crește sau chiar se opreşte aproximativ la nivelul atestat la începutul anului 2023, adică de 2,513 mil. de persoane, nu este luat în calcul în cazul niciunei evoluţii.

Fantoma depopulării

Experienţa ţărilor din Europa de Est care au făcut paşi pentru a ranversa tendinţele demografice negative şi fluxul emigraţional mare demonstrează că majoritatea acţiunilor întreprinse nu au fost de succes. Eforturile de a încuraja revenirea emigranților făcute în Polonia și România nu au avut un impact semnificativ. Aceste ţări şi în anul 2023 se confruntă cu un număr mare de probleme nesoluţionate ce ţin de migraţie şi cu scenarii demografice deplorabile pentru viitorul apropiat.

Nici în cazul Republicii Moldova mai multe politici menite să atragă diaspora moldovenească acasă care au tot fost anunţate n-au oferit până în prezent careva rezultate notabile sub aspect statistic. Atragerea persoanelor din alte ţări, nu în calitate de lucrători temporari, dar în calitate de doritori să rămână și să se integreze are deocamdată un impact destul de modest chiar și pentru o țară atât de mică precum este a noastră. Bunăoară, în 2021, în Moldova au sosit ceva mai mult de 4800 de străini care au locuit permanent în țară mai mult de un an (această modalitate de evidență permite să nu fie luați în calcul turiștii). Dar numai 85 erau repatriaţi, adică cetăţeni ai altor state care au solicitat restabilirea cetăţeniei Republicii Moldova în baza unui temei legal. Astfel de indicatori pot fi lesne calificați drept neesenţiali din punct de vedere statistic, or în baza lor nu pot fi anticipate careva schimbări pozitive ale situaţiei.

Există și o soluţie?

Pare practic inutilă tactica ce ţine în exclusivitate de a chema acasă diaspora moldovenească împrăştiată practic prin toate ţările UE, în SUA, Canada, Australia etc. În pofida faptului că acest proces este atractiv din punct de vedere politic, indicatorii statistici din trei ţări europene cu cel mai înalt nivel de dezvoltare care au încercat activ să-şi atragă cetăţenii acasă, şi aici vorbim despre Irlanda, Polonia şi România, denotă o eficienţă extrem de redusă a procesului în cauză.

Din câte se pare un impact mult mai mare ar trebui să-l aibă investiţiile, consecvente şi sistemice, în calitatea capitalului uman din interiorul ţării. Calitatea capitalului uman explicată extrem de simplu şi pe înţeles ar însemna nivelul şi calitatea studiilor obţinute, precum şi nivelul sănătăţii fizice şi moral-psihologice în medie în cadrul populaţiei. Adică trebuie de investit în două clustere distincte, educaţie şi medicină.

Cu referire la condiţiile țării noastre este cazul să completăm trecând în listă şi infrastructura de bază, cel puţin drumuri asfaltate şi făcute bine, care ar lega eficient barem 15 oraşe de bază din Moldova cu o populaţie de peste 20 de mii de persoane.

Totodată, ţinând cont de necesitatea obiectivă de forţă de muncă care în Moldova devine critică deja acum, este cazul să fie facilitată la maxim atragerea forţei de muncă de peste hotare, chiar dacă astfel de acţiuni, evident, vor genera critici ample, dar populiste în esenţă.

Situația actuală din economia Moldovei nu va permite ca locurile de muncă din țară să devină, peste noapte, extrem de atractive pentru migranții cu o calificare înaltă din țările dezvoltate ale UE, din care face parte inclusiv și o parte semnificativă a diasporei moldovenești.

Totuși atragerea persoanelor apte de muncă dispuse să activeze în condițiile actuale, dar oficial și cu perfectarea tuturor actelor și achitarea taxelor în bugetul de stat al Moldovei, precum și asigurarea pentru ei a unor condiții legale pentru o integrare deplină în societatea moldovenească sunt posibile. De altfel, într-un termen destul de scurt și fără careva investiții financiare enorme pe termen lung.