Cine-i șefu’ aici?
Ce se întâmplă cu Biserica Ortodoxă din Moldova
4 December 2023
În pofida vecinătăţii cu Ucraina, Moldova se mai bucură de calm, la fel ca şi alte ţări din aşa numitul spaţiu postovietic. Totuşi stabilitatea aceasta este fragilă, iar balanţa poate fi dezechilibrată rapid, este de părere Serghei Erlich, doctor în instorie şi redactor-şef al revistei „Expertiza istorică” („Историческая экспертиза»).
Română English Deutsch Русский
De curând, Moldova a fost marcată de un scandal.
Este relevantă reacția societății în acest context. Reacția se bazează pe împărțirea în „ei” și „noi”, adică în „ai noştri” şi „ai lor”. Totuşi să provoci o dezbinare e foarte ușor, iar această ușurință este prea periculoasă pentru a fi neglijată.
Creșterea populațiilor umane a generat o competiție pentru resurse și teritoriile unde sunt disponibile aceste resurse. O competiție care se dă între speciile umane. Inițial, oamenii de
Baza oricărei societăţi etnice, chiar şi a celei mai rafinate, o constituie noţiunea „noi” ca o dezumanizare canibalistică a comunităţii „ei”. Bronislav Malinovski, unul dintre clasicii antropologiei culturale, scria că, înainte de inventarea vităritului şi a agriculturii, randamentul muncii era redus, ceea ce nu permitea exploatarea prizonierilor, iată de ce obiectivul principal al războaielor purtate era „să obţinem hrană pentru «noi» şi să nu devenim hrană pentru «ei»”. Groaza de a trăi ultima perspectivă era eliminată prin „psihoterapia” unor torturi sofisticate care anticipau ritualul de mâncare a duşmanului. Această traumă primară a omenirii rămâne neprelucrată, or, o simplă aluzie la canibalism este în stare să le provoace oamenilor moderni reflexul faringian sau reflexul de vomă. Dacă o traumă nu este conştientizată nu înseamnă că aceasta a fost eliminată. Mai mult, anume din cauză că a fost împinsă undeva în adâncurile subconştientului aceasta ajunge să ne ghideze comportamentul.
Odată cu stabilirea între reprezentanții diferitor etnii a unor relații reciproc avantajoase, moravurile treptat
Toate cele trei conflicte armate asupra cărora astăzi rămâne concentrată atenția publicului sunt de origine etnică. Dacă Putin, pe post de „frate mai mare”, sugrumă Ucraina în „îmbrăţişările” sale considerând că belorușii, rușii și ucrainenii „sunt un popor”, atunci azerii și armenii, arabii și evreii își interpretează confruntările prin prisma noțiunii de „popor indigen”.
Însăși această noțiune, din punctul meu de vedere, ar fi una „toxică”. Ea intoxică viața nu metaforic, ci omoară pe bune. Astfel, evreii se consideră „indigeni” pentru că Isus Navin a cucerit Canaanul în mileniul al
Dacă strămoşii unei persoane au locuit decenii, secole sau chiar milenii întregi
Spre regret, ONU a oferit legitimitate acestui termen fetid. La 13 septembrie 2007, după două decenii de dezbateri, Adunarea Generală a acestei organizaţii
Scopul nobil al Declarației a fost să ajute minoritățile etnice
Moldova este una din puținele țări din Europa de Est unde confruntările dintre majoritatea „indigenă” și „venetici” este ațâțată permanent în mass-media și comentată cu zel de utilizatorii rețelelor sociale. Le revine un rol important și politicienilor. În anul 2015, președintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu care, în perioada 2009–2010, a fost Președinte al Parlamentului și Președinte interimar,
Astfel de raționamente probează că, în realitate, politicienilor, care mereu încearcă să demonstreze că au dreptate apelând în acest scop la istorie, le este totuna „cum a fost în realitate” (Otto von Ranke).
Rezultatele recensămintelor populaţiei
(sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XXI) [∗]
Chiar și astăzi, după cele mai crunte epurări etnice din perioada celui de al Doilea Război Mondial şi a amplelor procese de emigrare de după dezmembrarea URSS, în Moldova locuiesc cinci importante grupuri etnice cu o cotă mai mare de 1 la sută în componenţa totală a populaţiei: moldovenii, o parte din ei
Această diversitate etnografică a apărut în republică nu ca rezultat al aflării sale în componenţa Uniunii Sovietice. Înainte de Războiul Doi Mondial, diversitatea era şi mai pestriță. În afară de cele cinci etnii menţionate, aici au mai locuit numeroşi evrei şi nemţi. Ultimii au fost nevoiţi să părăsească locul de trai în anul 1940, în urma acordului agreat de Hitler şi Stalin.
După 22 iunie 1941, majoritatea evreilor basarabeni au fost lichidaţi prin efortul depus de Einsatzgruppele naziste, autorităţile române şi, spre regret, cel al localnicilor. Subiectul despre jefuirea şi omorârea vecinilor evrei continuă să se mai afle la periferia memoriei colective.
Evreii basarabeni care au mai rămas pe aceste meleaguri au părăsit ţara în anii marcaţi de Perestroika fiind speriaţi de demonstraţiile adepţilor renaşterii naţionale, acţiuni marcate inclusiv de sloganul „Pe ruşi peste Nistru! Pe evrei în Nistru!”. Astăzi, ideologii „naţiunii majoritare” afirmă că cei care luptau contra ocupaţiei sovietice, de altfel, mulţi dintre aceşti luptători au făcut parte din PCUS, se rezumau la sloganul
Totuşi evreii basarabeni care au avut parte de experienţa pogromului de la Chişinău, Holocaustului românesc, a luptei staliniste împotriva „cosmopoliţilor lipsiţi de neam şi gintă” şi a epocii de „combatere a sionismului” din perioada lui Brejnev nu au mai stat să caute cine au fost
O altă dovadă care probează că comunităţile de minorităţi etnice sunt formate nu doar de migranţii din perioada sovietică ar fi faptul că acestea sunt constituite în temei nu din nişte
Cei care asemeni lui Ghimpu citat anterior sunt de părerea că veneticii polietnici
Această filială a Hanatului Crimeii a apărut încă în secolul XVII. Iar în stânga Nistrului, în secolul XVIII, era situat cel de al doilea stat tătăresc de pe teritoriul actualei Moldove, Hoarda Edisanului. După anul 1812, guvernarea ţaristă, anticipând parcă deportările staliniste, a exilat tătarii bugeaceni din Basarabia, iar pământurile lor au fost populate cu cei care pe atunci erau numiţi oficial colonişti străini.
De altfel, componenţa polietnică este caracteristică nu doar pentru sudul Basarabiei, dar şi pentru teritoriile care, până în 1812, au fost controlate de Principatul Moldovei pe parcursul întregii sale istorii (anul 1359 fiind considerat anul de înfiinţare al acestuia). Dimitrie Cantemir, domnitor al Moldovei şi primul savant rus (membru al Academiei de Ştiinţe din Berlin din 1714), în monografia sa „Descrierea Moldovei” relevă: „Nu cred să mai fie vreo altă ţară de mărimea Moldovei, în care să întâlneşti neamuri atât de multe şi atât de deosebite. Afară de moldoveni, ai căror strămoşi au venit îndărăt din Maramureş, mai locuiesc în Moldova şi greci, albanezi, sârbi, bulgari, leşi, cazaci, ruşi, unguri, nemţi, armeni, evrei şi ţiganii cei cu mulţi copii.”
Cei pe care Cantemir şi cronicarii moldoveni din secolul XVII îi numesc ruşi şi cazaci, în realitate, sunt strămoşii actualilor ucraineni. Strămoşii actualilor ruşi din Moldova erau numiţi, cum obişnuiau
Dacă slavii ai căror strămoşi trăiesc în Moldova de veacuri ar putea fi numiţi „venetici”, atunci nici moldovenii nu
Aceste informaţii el le-a preluat din cronicile mai vechi. Bunăoară, Simeon Dascălul, un cronicar din secolul XVII, scrie că „Laslău craiul ungurescu” (Ludovic I) a zdrobit tătarii
Odată cu moldovenii veniţi de dincolo de Carpaţi, tot aici, din „Ţara Leşască” (teritoriul actualei Ucraine de Vest controlată pe atunci de Polonia) au descălecat, scrie cronicarul, „ruşii” (strămoşii viitorilor ucraineni), iar de atunci „este țara giumătate de ruși și giumătate de rumâni” (unul din cazurile timpurii de utilizare a acestui cuvânt).
„Dualismul” etnic a servit drept motiv pentru inventarea denumirii de Rusovalahia, adică meleagul ruşilor şi al valahilor (moldovenilor) pe care o găsim în surse ca un sinonim pentru spaţiul
Mărturiile evocate ne permit să afirmăm că, în raport cu Moldova, opoziția binară a „băștinașilor” și „veneticilor” nu ne lasă să oferim o descriere veridică pentru interacțiunea interetnică. Or este un instrument ideologic, nu unul științific. Politicienii recurg la acesta pentru a distrage atenția publicului de la schemele lor corupte și de la incapacitatea de a face mai bună viața „electoratului”. Parafrazând spusele lui Saltâkov-Șcedrin vom menţiona: „Când în Moldova încep a vorbi despre «băștinași» și «venetici» să știi că cineva a furat ceva de pe undeva”.
Politica moldovenească a îmbrățișat principiul: „Mergem împreună, dar la timonă facem cu rândul”. Odată intrați în birourile guvernamentale, oponenții politici care, cu multă vehemență, se critică în public, își scot măștile și se dovedesc a fi nişte buni amici. În acest teatru politic toate rolurile sunt prestabilite.
În anul 2001, liderul comuniștilor moldoveni Vladimir Voronin a ajuns la guvernare fiind propulsat de promisiunea că va conferi limbii ruse statutul de limbă „de stat”. Practic toate minoritățile au fost „pentru comuniști”, iar majoritatea etnicilor moldoveni care, în acea perioadă, au început să plece în număr mare la muncă în Rusia, nu au fost „împotrivă”.
În 2009, Voronin a fost debarcat. Iar odiosul oligarh Vladimir Plahotniuc care făcea parte din anturajul lui Voronin a început să prindă la putere şi chiar, finalmente,
În 2019, regimul lui Plahotniuc a fost debarcat, politicianul fiind nevoit să fugă din ţară. Pentru un timp nu prea îndelungat puterea
În 2020, în cadrul alegerilor prezidenţiale, Igor Dodon a suportat înfrângere în faţa Maiei Sandu. În calitate de politician proeuropean, Maia Sandu s-a bucurat inclusiv de simpatiile vorbitorilor de rusă, simpatii asigurate de faptul că ea a evitat să contrapună Vestul şi Rusia, cum obişnuiesc să facă politicienii moldoveni în ajunul alegerilor. Maia Sandu a promis să combată sărăcia şi corpuţia, adică să soluţioneze problemele care la acel moment îi preocupau pe toţi incomparabil mai mult decât aspectele geopolitice.
Împreună cu echipa, Maia Sandu ş-a început mandatul prin înlăturarea în 2021 a lui Alexandru Stoianoglo din funcția de Procuror General. Acest etnic găgăuz a fost unicul reprezentant al minorităților naţionale care, din 1991, a acces la una din cele mai înalte funcții în stat. În 2023, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului deja a recunoscut că autorităţile au încălcat drepturile lui Stoianoglo când
Acestea au fost doar câteva exemple care relevă cum anume politicienii moldoveni alternează butoanele „majoritate indigenă”/„minorităţi etnice”. Istoria ne învaţă că etnicitatea este chiar acea armă din recuzita de teatru care neapărat detonează cândva, doar o face, din păcate, nu cu gloanţe oarbe. Iată de ce nu este cazul să afişăm arma în cauză pe scena politică.
[∗] Surse:
● 1897 Gubernia Basarabia: Первая Всеобщая перепись населения Российской империи 1897 г. :
● 1931 Basarabia: Evoluția structurii etnice a populației Basarabiei / Republicii Moldova: studiu comparativ
● 1941 Basarabia (total pe județe)
● 1959 RSSM
● 1970 RSSM
● 1979 RSSM
● 1989 RSSM
● 2014 RM fără Transnistria
Ce se întâmplă cu Biserica Ortodoxă din Moldova
4 December 2023What is going on with the Moldovan Orthodox Church
4 December 2023Was in der Moldauisch-Orthodoxen Kirche gerade vor sich geht
4 December 2023Что происходит с Православной церковью Молдовы
4 December 2023ქართული პოლიტიკური მართლმადიდებლობა და რუსეთი
28 November 2023Georgian “political Orthodoxy” and Russia
28 November 2023Georgiens „politische Rechtgläubigkeit“ und Russland
28 November 2023Грузинское «политическое православие» и Россия
28 November 2023Ці могуць беларусы крытыкаваць палітыку Захада?
22 November 2023Can Belarusians critisise Western policies?
22 November 2023Dürfen Belarussen den Westen kritisieren?
22 November 2023Могут ли беларусы критиковать политику Запада?
22 November 2023